PHOTOBLOG
Archive for September, 2012

Podul Mehmed Paša Sokolović din Višegrad

Plecând din Mokra Gora, am trecut granița în Bosnia, și după un episod haios la vamă (despre care a povestit Ivo), am trecut în drumul nostru către Sarajevo printr-o localitate numită Višegrad. Acolo ne-a atras atenția un pod, și-am zăbovit o vreme pe malul râului Drina, ca să facem ceva poze, lumina fiind frumoasă la acel moment.

Podul cu pricina, Mehmed Paša Sokolović, este un pod istoric, construit în 1577 de către arhitectul curții otomane Minar Sinan, la ordinele marelui vizir al cărui nume a fost luat de către pod. El a cerut construirea lui ca omagiu adus regiunii din care provenea el și ca simbol al comerțului și prosperității. Construirea podului a durat între 1571 și 1577. Mari renovări ale podului au avut loc în 1664, 1875, 1911, 1940 și 1950–52. Trei dintre cele 11 arce ale sale au fost distruse în timpul Primului Război Mondial, și cinci au fost deteriorate în timpul celui de al Doilea, dar au fost ulterior restaurate.

În timpul războiului din 1992–1995, podul a fost locul unui brutal masacru, în care un mare număr de civili bosniaci au fost uciși de armata sârbă bosniacă (masacrul de la Višegrad din 1992).

Podul a fost listat de UNESCO ca parte a patrimoniului mondial în 2007.

 

Proiectul Balcaniada este o initiativa a Fundatiei Friends for Friends. Sponsor principal: Romtelecom. Partener auto: Ford Romania. Partener foto-video:Olympus Romania

Mokra Gora – o gară din alte timpuri

In Serbia, pe pantele nordice ale muntelui Zlatibor se află un sătuc desprins parcă din alte vremuri sau din filme de epocă.
Am vizitat micuța gară și m-am plimbat fascinat printre locomotivele si vagoanele de epocă.
Cunoscutul regizor sârb, Emir Kusturica a contribuit finantând reconstructia satului Drvengrad.

 

Proiectul Balcaniada este o initiativa a Fundatiei Friends for FriendsSponsor principalRomtelecom. Partener auto: Ford Romania. Partener foto-video:Olympus Romania

Cetatea Golubăț

Serbia ne-a întâmpinat cu nori și ploaie. Așa a început tura de toamnă din Balcaniadă. Însă nu ne-a oprit și nici descurajat, am trecut granița la Porțile de Fier, și-am continuat prin clisura Dunării spre Belgrad. Mi-a plăcut să ma uit de pe partea cealaltă, la locuri prin care am trecut recent, în vară.

Dar am să dau puțin pe repede înainte, si-am să mă opresc asupra unui prim obiectiv turistic pe lângă care am trecut și care mi-a atras atenția. Este vorba de cetatea Golubăț sau pe sârbește, Golubački grad.

Se află localizată în dreptul orașului Moldova Nouă, lânga satul cu același nume, Golubac. Se înalță semeț, deasupra șoselei și străjuiește malul sârb al Dunării. Am notat-o ca fiind un obiectiv bun de vizitat și aprofundat într-un viitor nu prea îndepărtat, sper :)

Chiar dacă vremea nu a ținut cu mine, nu puteam să nu trag câteva cadre… ;)

 

Proiectul Balcaniada este o initiativa a Fundatiei Friends for FriendsSponsor principalRomtelecom. Partener auto: Ford Romania. Partener foto-video:Olympus Romania

Cu gândul la Balcaniadă

Așa sunt acum. Acolo-mi zboară mintea și imaginația. Și în febra pregătirilor… bagaje, taskuri de rezolvat. Pentru că urmează tura de toamnă a proiectului Balcaniada ;)

Mâine plecăm. Abia aștept să văd Adriatica, pelicanii creți, să mergem cu mașinile (Ford de data asta) pe tren, străbătând tunelurile dintre Mosta Na Soci și lacul Bled… Alte detalii puteți să aflați de la Doru de aici, că nu are rost să repet ;)

Aventura continuă… și cu gândul la ea, mi-am amintit de pozele astea :)

 

Proiectul Balcaniada este o initiativa a Fundatiei Friends for FriendsSponsor principalRomtelecom. Partener auto: Ford Romania. Partener foto-video:Olympus Romania

apartIKEA la 360 de grade și ceva fotografii pe lângă…

Am vizitat în două ocazii, proiectul #apartIKEA și luat pe sus de entuziasm, am decis să contribui cu ce știu eu mai bine. Adică cu tururi virtuale și ceva foto de interioare pe lângă.

Timp de 4 săptămâni, un apartament de 2 camere din București este locuit consecutiv de 4 bloggeri (fiecare câte o săptămână), și având la dispoziție un buget fix, fiecare trebuie să-și amenajeze apartamentul ca să devină… acasă :)

Cei patru bloggeri sunt (în ordinea nr. de pe tricou) Cristina Mazilu, Augustin Radu, Cristina Bazavan și Andressa. Pentru că m-am trezit mai tarziu, n-am ajuns la prima locatară să văd ce și cum, dar am apucat să vizitez apartamentul în versiunea Augustin și Cristina. Pe Andressa iar n-am să pot să o vizitez, deoarece plec în câteva zile, în tura de toamnă a proiectului #Balcaniada.

Așadar, iată #apartIKEA în varianta lui Augustin Radu.

Sufragerie


 

Dormitor


 

Bucătărie


 

Hol


 

Cristina s-a limitat la a cumpăra accesorii, și se observă o diferență între spiritul estetic masculin și cel feminin. Sau poate mai bine zis, personalitatea fiecăruia și-a băgat codița la mijloc ;)


 

Sufragerie


 

Dormitor


 

Hol

 

Cel mai rapid kilometru…

… l-am parcurs cam în 20 de secunde, cu mijloace naturale adică fără să fiu în mașină, tren sau avion. Cam despre asta vreau să vă povestesc. Secretul? Gravitația! :)

Se făcu că la invitația celor de la TNT Brothers, noi, gașca din Balcaniada (Mircea Panaitescu, Doru Panaitescu, Ivo Bobal și cu mine) ne-am gândit că să vedem Balcanii de la 3000m. A, și alt motiv secundar, absolut banal, a fost să sărim cu parașuta, în tandem, de la 3000m ;) Nu știu cât au văzut din Balcani, colegii, dar în cazul meu, am avut parte de cer senin fără pic de nori și cu o super vizibilitate. Am văzut munții Carpați.

Duminică dimineață (2 septembrie), m-am înființat la aerodromul Clinceni, la hangarul TNT Brothers, am completat formularul și a început așteptarea. Ce a durat cam 3 ore, din pricina unor probleme tehnice. După asta a trebuit să-mi aștept rândul la săritură, fiind programate alte salturi înainte. Prilej bun de a observa pe alți temerari și a face câteva poze.

Și-a venit și rândul meu la salt. Și-a început să curgă cu emoții… Echiparea cu hamuri și explicarea instrucțiunilor corespunzătoare, le-am făcut ca prin vis, operatorul foto/video mă tot întreba niște chestii iar eu băteam câmpii cu succes, speram doar să nu mi se vadă prea tare frunzele de la morcov… ;)

Se spune ca omul se naște cu frica de două lucruri: de zgomot și de cădere. Acestea ne sunt date de către natură ca un sistem de alarmă, care face parte din instinctul de conservare și sunt normale. Celelalte angoase ne sunt întipărite de către parinți, educatori și cei din jurul nostru. Nu mi-e frică să zbor cu avionul. Ba chiar îmi place senzația scurtă provocată de goluri de aer, mici căderi ce durează cam o secundă. Sau când mergi repede cu mașina ș treci peste un dâmb, și urmează o mică cădere. Dar gândul că o să cad incontrolabil mă cam speria.

Ne-am suit în avionul micuț de tip Cessna 206, și ne-am înghesuit 6 oameni, cu pilotul 7. Au urmat 20 de minute grele, până când am ajuns la altitudinea și poziția potrivită pentru salt (3000m). Eram puțin dezamăgit că nu erau nori, pentru ca visam să cad prin ei… dar am avut parte de plăcuta surpriză de a vedea munții. Unul dintre instructori făcea glume cu mine, încerca să-mi arate o capră neagră :D

Ușa avionului s-a deschis, a început o vâjâială puternică, cameramanul a ieșit primul și s-a prins sub aripă. Apoi împreună cu instructorul ne-am târât cu spatele spre ușă. Părea că nu mai ajung la ea. Mi-am scos picioarele cu greu pe ușa micuță, le-am pus pe scara avionului așa cum mi s-a explicat și… m-am trezit imediat în aer. Din acel moment m-au izbit în plin atâtea lucruri, cu greu le pot izola și enumera. Aerul îmi biciuia corpul și fața, iar obrajii îmi erau deformați într-un zâmbet/rânjet. O vâjâială puternică îmi spărgea timpanele. Senzația căderii, de care-mi era mie frică, continua să persiste mai mult de o secundă cum eram obișnuit. Cu toate că orientarea în spațiu se dusese în toate direcțiile, am reușit să-l găsesc pe cameraman și să ma uit la el pentru câteva cadre. Creierul îmi era suprasaturat de senzații, spaimă și emoții. Ca un procesor de computer ce este brusc “overloaded” și nu mai face față. Așa eram eu.
Am realizat la un moment dat că cineva… instructorul, îmi tot mișcă picioarele. Oare ce avea cu mine? Hmm… poate nu le țin bine, hai să le pun cum încearcă să le îndrume. Apoi aveam senzația că ochelarii de protecție o iau ușor în sus. Dacă mai cădem mult, poate-mi ies de pe cap și-mi zboară și ochelarii de vedere! Aș fi dus mâna la ei să mă asigur că-s la locul lor sau să-i pun la loc dacă e cazul, dar mă gândeam că dacă-mi schimb poziția și mă apostrofează instructorul? :) Dar mai cădem mult…?

Cu gândurile astea prin cap, aproape că nici n-am simțit când s-a deschis parașuta. Doar o ușoară zmucitură și… brusc liniște. Am răsuflat ușurat dar apoi mi-a sărit puțin inima când instructorul a slăbit puțin hamul, ca să poată să respire. Dar mi-am amintit că mă avertizase de asta și m-am liniștit. Au urmat niște manevre, niște spirale, coborând ușor spre locul de aterizare. Nu știu dacă au mai avut la mine efectul scontat, eu devenisem curios de la ce se aud piuiturile (mi-a explicat că de la altimetru, anunță anumite altitudini), îmi părea rău că nu puteam sa fac poze și-mi imaginam cum ar fi să fac niște panorame de acolo de sus. M-a trezit din reverie instructorul, pentru că trebuia să facem repetiția de aterizare. M-am executat cuminte, și după 2-3 curbe prin aer am ajuns la dropzone și pământul se apropia implacabil. Am ridicat picioarele cum trebuia, l-am vazut pe cameraman și-am trântit o expresie ce trebuia să fie amuzantă (ce-a ieșit e altceva) și m-am trezit în fund pe sol.

Atââât?! Gata? Asta a fost tot? :) Timpul mi-a jucat niște feste teribile. Căderea liberă a durat cam 20 de secunde, ce au părut a fi minute interminabile. Cele 4 minute de coborâre cu parașuta, mi-au părut de fapt un minut amărât. Noroc cu filmul și pozele, că de acolo am scos timpii ăștia, noțiunea timpului eu nu o mai aveam.

Mi-a fost frică. N-are rost să bravez. Dar curajul nu înseamnă absența fricii, ci rezistența la frică, stăpânirea ei. Îmi place să cred că am prins mai mult curaj după experiența asta. Măcar mi-am depășit o teama ancestrală. Sper să mai sar, vreau să mai sar, acum știu la ce să mă aștept, vreau să explorez mai pe îndelete senzațiile :)

Credeți-mă, e o experiență ce trebuie încercată. S-ar putea să vreți să vă apucați de parașutism solo, iar băieții de la TNT Brothers vă așteaptă cu exact cursurile potrivite.

O galerie cu selecții de poze am pus pe Facebook. Vă las mai jos cu filmulețul experienței mele, pe care l-am compilat din materialul filmat de parașutistul cameraman, și cu o serie de fotografii făcute la dropzone în așteptarea rândului meu la salt.

 

Proiectul Balcaniada este o initiativa a Fundatiei Friends for Friends. Sponsor principal: Romtelecom. Partener turistic: Tvtravel.ro si Christian Tour Partener auto: Porsche Inter Auto. Partener foto-video: F64 Studio