PHOTOBLOG

Cică duminică sunt alegeri de WoT la PC Garage :)

Acum mai bine de 3 ani, în aprilie 2011, descopeream datorită unui prieten, un joc online multiplayer cu tancuri. Era ceva total diferit de tot ce jucasem până atunci și am avut privilegiul de a-l experimenta din faza beta. M-a cam prins și am petrecut multe ore cu el. La rândul meu, am virusat mai multi prieteni din online, s-a creat o comunitate mare de jucători români, ba chiar a fost cap de afiș la câteva din evenimentele Bloggers Lan Party organizate de Toma & comp.

Duminica asta, pe 22 iunie, PC Garage organizează o competiție de World of Tanks, în care echipe de câte 7 jucători formate din clienți PC Garage se vor lupta între ele pentru niște premii faine. Pentru mai multă distracție, a fost creată și o echipă de bloggeri din care am fost invitat să fac parte. Numită Type 99, îi voi avea ca și colegi de turelă pe Radu Dumitru, Ioan Mihai, Laurențiu Buică, Andrei RefuzakeBogdan Epure și Alina Mănoiu. Sper să facem o figură frumoasă și să semănăm niscaiva spaimă printre jucători :)

Din câte am înțeles, vom juca cu tancuri de tier 1, fără upgradeuri și alte minuni, ca să fim toți pe picior de egalitate, diferența fiind făcută de experiența jucătorilor și strategia echipei. Noroc că mi-am mai păstrat prin garajul virtual câteva tănculețe de nivelul ăsta, așa… de sămânță :)

Premiile sunt oferite de Logitech, Utok și NVidia, așa cum se poate observa în afișul evenimentului, iar Wargaming.net o să ofere premii în gold: locul 1 – cod bonus de 2000 gold și 7 zile premium, locul 2 – cod bonus de 1500 gold și 3 zile premium iar locul 3 – cod bonus de 750 gold și o zi de premium.

Câmpul virtual de bătălie va fi la sediul PC Garage din Str. Logofat Tautu, Nr. 68A, in sector 3. Zona Timpuri Noi. Ostilitățile încep de la ora 11:00am.

Între bătălii o să ma ocup să fac și fotografii de la eveniment și o să le postez pe blog ca să rămână pentru posteritate acest eveniment istoric :D

afis-concurs-wot

One Response to “Cică duminică sunt alegeri de WoT la PC Garage :)”

  1. Ioan Mihai says:

    Astept cu mare curiozitate fotografiile.

Leave a Reply


%d bloggers like this: