PHOTOBLOG

Plec pe urmele momârlanilor în Retezatul calcaros, cu Goodyear 4×4 Experience

Cu părere de rau recunosc, n-am ajuns încă până acum în Retezat. Și-am auzit atâtea lucruri frumoase, mi s-au scurs ochii la o grămadă de fotografii.

Dar s-au aliniat planetele și particip în proiectul Goodyear 4×4 Experience, unde vom descoperi locuri din România, intr-o serie de excursii cu mașini Ford Kuga 4×4, furnizate de Țiriac Auto și echipate cu anvelope Goodyear EfficientGrip SUV.

În weekendul care urmează, plec cu caravana #Goodyear4x4 în Retezatul calcaros, la Cheile Buții, într-o aventură a cărei ghid este Doru.

Sper să fie vreme bună și să fotografiez peisaje de genul acesta:

PICT4978-(Copy)

Și să ne facem de lucru prin peșteri.
PICT5457-(Copy)

Iar eu personal abia aștept să mă manifest cu o panoramă pictată cu lumină în întunecimea adâncului, așa cum am mai făcut și altă dată:

Bears' Cave

Mă mai însoțesc în aventură Carmen, Mircea și Răzvan. Țineți aproape de hashtagul #Goodyear4x4 pentru impresii de pe traseu, Sfântul Semnal să fie cu noi! :D

Urați-mi lumină bună, să mă întorc cu tolba plină de fotografii frumoase! ;)

Am și o veste bună, pentru cine este interesat să participe intr-o excursie cu Goodyear la Cazanele Dunării, există un concurs!

P.S. Mulțumesc lui Doru pentru fotografiile furnizate în acest articol! ;)

Leave a Reply


%d bloggers like this: