PHOTOBLOG
Sport

ŠKODA Green Challenge

Skoda_Green_Challenge 5

Green Challenge, fostă Velo Challenge, competiția organizată de Skoda în pădurea Băneasa, a ajuns la  a V-a ediție și vine cu un format nou. De anul acesta, pe lângă schimbarea denumirii, oferă un program de activități destinate atât angajaților, cât și întregii familii. Astfel, competiția va va reuni curse de ciclism, alergare și activități pentru copii.

Acum doi ani, am participat pentru prima oară la acest concurs, cu echipa bloggerilor. A fost superb, am povestit cu un guest post pe blogul echipabloggerilor.ro

Anul acesta reintru în joc, și sâmbătă 20 iunie, o să biciclesc prin pădurea Băneasa! :)

Ce mi se pare interesant acum, este că a fost introdusă proba de ștafetă la ciclism pentru 2 persoane, o probă individuală de alergare și o probă de echipă în care un membru aleargă și celălalt pedalează!

Mai este și o probă specială pentru copii, la care înscrierea este gratuită.

Apropos de înscriere, ea se încheie astăzi, joi la ora 16!

Conceptul și implementarea proiectului sunt realizate de agențiile Frank, MSPS și Oxygen, care formează un grup independent de comunicare și oferă servicii integrate de publicitate, branding, online (prin divizia Frank Digital), BTL, mobil și retail marketing (prin MSPS) și relații publice (prin Oxygen).

Cu bloggerii la karting

În seara de joi 31 octombrie, Altalingua a organizat, cu sprijinul Agenției Spada, un mini campionat de karting pentru bloggeri. Competiția a fost distractivă și, pentru cateva ore, bloggerii s-au întrecut între ei, în sunet de scârțâit de roți și frâne, și motoare ambalate. După câteva runde de calificări, au ramas în finală doar 5, și anume, Alex Ciucă, Radu Dumitru, Adi Ciubotaru, Bogdan Dăscălescu și Alex Negrea. La sfârșitul cursei, au urcat pe podium Bogdan Dăscălescu (locul 3), Radu Dumitru (locul 2) și câștigătorul Adrian Ciubotaru.

Eu am avut plăcerea de a le face poze și să vă prezint mai jos o selecție :)

_MG_7497

_MG_7498

_MG_7500

_MG_7532

_MG_7560

_MG_7542

_MG_7636

_MG_7564

_MG_7645

_MG_7686

_MG_7747

_MG_7702

_MG_7688

_MG_7788

_MG_7768

_MG_7821

_MG_7883

_MG_7888

_MG_7848

_MG_7917

_MG_7921

_MG_7986

_MG_8030 _MG_8033

_MG_8040

Momente de la un turneu de golf

În weekendul ce tocmai a trecut (13-14 iulie) am avut parte de o experiență interesantă și totodată o premieră pentru mine. Am participat în calitate de fotograf la un turneu de golf ce s-a desfășurat în Bulgaria, lângă Balchik la Lighthouse Golf & Spa.

N-am mai fost niciodată atât de aproape de sportul ăsta, și tot ce știam despre el era din filme. Adică nu mare lucru :)
Să dai cu crosa în niște bile ca să le bagi în gaură. Pare simplu, dar nu e chiar așa…

Am aflat că golferii sunt foarte concentrați în momentul când lovesc bila cu crosa, și orice mișcare, zgomot, îi deranjează. Chiar și sunetul produs de aparatul foto când declanșez le strică concentrarea. Așa că trebuia să am grijă să nu stau prea aproape de ei, deci inevitabil trebuia să folosesc un obiectiv cu focală lungă.
Dacă mă deplasam pe teren, încercând să prind din urmă un grup de golferi, trebuia să fiu atent la momentul când se pregăteau să lovească, și să ma opresc acolo unde eram. Chiar dacă mașinuța pe care o conduceam ca să mă deplasez pe teren era electrică, tot făcea un zgomot suficient de tare că să-i deranjeze. La un moment dat a trebuit să trec pe una cu motor cu combustie, și a fost coșmarul meu :) Făcea un zgomot de tractoraș, ceea ce m-a făcut să fiu mult mai atent la participanți.
Nu mai zic de bile, care dacă te-ar fi lovit ar fi fost nasol rău. Trebuia să am grijă să nu intru în raza lor de acțiune și mai ales să nu ma aflu pe traiectorie ;)

Toate ca toate, nu pot să spun că m-a impresionat ca sport. Nu mi s-a părut prea dinamic, dar cu toate astea tare aș fi vrut să încerc și eu. Cine știe de unde răsare un nou Tiger Woods :D Dar programul nu mi-a permis să apuc să dau cu crosa în bilă, însă se pare că șansa nu e ratată ;)

Mi-a plăcut în schimb să conduc buggie-ul pe terenul de golf… :D

Vă las acum cu câteva selecții de fotografii cu participanți în acțiune și cu momentele lor de frustrare :)

_MG_3110

_MG_3141

_MG_3166

_MG_3172

_MG_3177

_MG_3180

_MG_3217

_MG_3220

_MG_3278

_MG_3290

_MG_3294

_MG_3302

_MG_3310

_MG_3398

_MG_3458

_MG_3464

_MG_3500

_MG_3522

_MG_3532

_MG_3577

_MG_3616

_MG_3635

_MG_3642

_MG_3672

_MG_3683

_MG_3708

_MG_3764

_MG_3816

_MG_3840

_MG_3848

_MG_3909

_MG_3925

_MG_3977

_MG_3997

_MG_4048

_MG_4059

Ca bonus, am surprins și un iepure ce s-a furișat prin spatele meu și pe care l-am prins în cadru ;)

_MG_3261

Pârtieeeeee!

În copilărie părinții m-au trimis să fac tot felul de sporturi. M-au dat la înot, apoi după câțiva ani instructorul m-a trimis să fac polo. Ceea ce am făcut o vreme. Am făcut gimnastică (mai puțină vreme), am făcut atletism. Tata m-a învățat să patinez, apoi mi-a cumpărat o pereche de patine de viteză și m-am trezit pe cap cu un instructor și-am băgat viteză pe Floreasca până am amețit :) Evident când nu aveam gheață, mă dădeam cu rolele. Am învățat să biciclesc de pe la 5 ani și-am “rupt” Pegasul prin parcuri și străzile Bucureștiului ;)

Apoi m-am făcut mare și m-am prostit. Am descoperit piaza rea numită calculator și fără să-mi dau seama m-am virusat de sedentarism. Însă vine o vreme când începe să ți se aprindă beculețe prin cap și-ți vine iar chef de zburdat.

Nu știu cum am ratat până acum treaba cu schiatul dar când Toma mi-a spus despre tabăra pe care vrea să o organizeze, am zis DA în secunda următoare.

Așadar, săptămâna trecută am mai bifat un sport pe listă. Am învățat să schiez, într-o tabără de schi pentru bloggeri. Datorită unor instructori grozavi de la Arena Platoș, m-am inițiat în acest sport fără probleme. Ba chiar a venit natural, aș zice :)

În primele zile mă uitam complexat cum grămezi de puradei coborau pârtiile fără bețe, dar la sfârșitul taberei, după ce am bătut toate pârtiile de la Păltiniș, mă simțeam în rând cu ei. Cu niște puști, paradoxal. Dar m-am bucurat că pot învăța lucruri noi, chiar dacă mai târziu. E mai bine decât niciodată :)

M-a prins microbul și m-am despărțit cu strângere de inimă de echipamentul închiriat. Am schiat și pe ceată de nu vedeai la 2m în față, am schiat și pe nocturnă, am văzut cum e să-ți iei în față jetul de zăpada aruncat de tunuri, am simțit și gheața păcătoasă de sub schiuri și mă bucur că n-am căzut. Dar cea mai tare e combinația de ceată pe nocturnă. Ce senzații… :)

Mai jos sunt niște crâmpeie de acțiune specifică, cu o parte din bloggerii participanți dar și cu oameni de pe pârtie :)

 

Mai multe fotografii sunt în albumul de pe Facebook.

 

#schiem este prima tabără de schi pentru bloggeri organizată de Arena Platos cu susținerea SonyVodafoneMichelinStaropramenFord,  Perla Păltinișului și Buonavista.

 

 

Cel mai rapid kilometru…

… l-am parcurs cam în 20 de secunde, cu mijloace naturale adică fără să fiu în mașină, tren sau avion. Cam despre asta vreau să vă povestesc. Secretul? Gravitația! :)

Se făcu că la invitația celor de la TNT Brothers, noi, gașca din Balcaniada (Mircea Panaitescu, Doru Panaitescu, Ivo Bobal și cu mine) ne-am gândit că să vedem Balcanii de la 3000m. A, și alt motiv secundar, absolut banal, a fost să sărim cu parașuta, în tandem, de la 3000m ;) Nu știu cât au văzut din Balcani, colegii, dar în cazul meu, am avut parte de cer senin fără pic de nori și cu o super vizibilitate. Am văzut munții Carpați.

Duminică dimineață (2 septembrie), m-am înființat la aerodromul Clinceni, la hangarul TNT Brothers, am completat formularul și a început așteptarea. Ce a durat cam 3 ore, din pricina unor probleme tehnice. După asta a trebuit să-mi aștept rândul la săritură, fiind programate alte salturi înainte. Prilej bun de a observa pe alți temerari și a face câteva poze.

Și-a venit și rândul meu la salt. Și-a început să curgă cu emoții… Echiparea cu hamuri și explicarea instrucțiunilor corespunzătoare, le-am făcut ca prin vis, operatorul foto/video mă tot întreba niște chestii iar eu băteam câmpii cu succes, speram doar să nu mi se vadă prea tare frunzele de la morcov… ;)

Se spune ca omul se naște cu frica de două lucruri: de zgomot și de cădere. Acestea ne sunt date de către natură ca un sistem de alarmă, care face parte din instinctul de conservare și sunt normale. Celelalte angoase ne sunt întipărite de către parinți, educatori și cei din jurul nostru. Nu mi-e frică să zbor cu avionul. Ba chiar îmi place senzația scurtă provocată de goluri de aer, mici căderi ce durează cam o secundă. Sau când mergi repede cu mașina ș treci peste un dâmb, și urmează o mică cădere. Dar gândul că o să cad incontrolabil mă cam speria.

Ne-am suit în avionul micuț de tip Cessna 206, și ne-am înghesuit 6 oameni, cu pilotul 7. Au urmat 20 de minute grele, până când am ajuns la altitudinea și poziția potrivită pentru salt (3000m). Eram puțin dezamăgit că nu erau nori, pentru ca visam să cad prin ei… dar am avut parte de plăcuta surpriză de a vedea munții. Unul dintre instructori făcea glume cu mine, încerca să-mi arate o capră neagră :D

Ușa avionului s-a deschis, a început o vâjâială puternică, cameramanul a ieșit primul și s-a prins sub aripă. Apoi împreună cu instructorul ne-am târât cu spatele spre ușă. Părea că nu mai ajung la ea. Mi-am scos picioarele cu greu pe ușa micuță, le-am pus pe scara avionului așa cum mi s-a explicat și… m-am trezit imediat în aer. Din acel moment m-au izbit în plin atâtea lucruri, cu greu le pot izola și enumera. Aerul îmi biciuia corpul și fața, iar obrajii îmi erau deformați într-un zâmbet/rânjet. O vâjâială puternică îmi spărgea timpanele. Senzația căderii, de care-mi era mie frică, continua să persiste mai mult de o secundă cum eram obișnuit. Cu toate că orientarea în spațiu se dusese în toate direcțiile, am reușit să-l găsesc pe cameraman și să ma uit la el pentru câteva cadre. Creierul îmi era suprasaturat de senzații, spaimă și emoții. Ca un procesor de computer ce este brusc “overloaded” și nu mai face față. Așa eram eu.
Am realizat la un moment dat că cineva… instructorul, îmi tot mișcă picioarele. Oare ce avea cu mine? Hmm… poate nu le țin bine, hai să le pun cum încearcă să le îndrume. Apoi aveam senzația că ochelarii de protecție o iau ușor în sus. Dacă mai cădem mult, poate-mi ies de pe cap și-mi zboară și ochelarii de vedere! Aș fi dus mâna la ei să mă asigur că-s la locul lor sau să-i pun la loc dacă e cazul, dar mă gândeam că dacă-mi schimb poziția și mă apostrofează instructorul? :) Dar mai cădem mult…?

Cu gândurile astea prin cap, aproape că nici n-am simțit când s-a deschis parașuta. Doar o ușoară zmucitură și… brusc liniște. Am răsuflat ușurat dar apoi mi-a sărit puțin inima când instructorul a slăbit puțin hamul, ca să poată să respire. Dar mi-am amintit că mă avertizase de asta și m-am liniștit. Au urmat niște manevre, niște spirale, coborând ușor spre locul de aterizare. Nu știu dacă au mai avut la mine efectul scontat, eu devenisem curios de la ce se aud piuiturile (mi-a explicat că de la altimetru, anunță anumite altitudini), îmi părea rău că nu puteam sa fac poze și-mi imaginam cum ar fi să fac niște panorame de acolo de sus. M-a trezit din reverie instructorul, pentru că trebuia să facem repetiția de aterizare. M-am executat cuminte, și după 2-3 curbe prin aer am ajuns la dropzone și pământul se apropia implacabil. Am ridicat picioarele cum trebuia, l-am vazut pe cameraman și-am trântit o expresie ce trebuia să fie amuzantă (ce-a ieșit e altceva) și m-am trezit în fund pe sol.

Atââât?! Gata? Asta a fost tot? :) Timpul mi-a jucat niște feste teribile. Căderea liberă a durat cam 20 de secunde, ce au părut a fi minute interminabile. Cele 4 minute de coborâre cu parașuta, mi-au părut de fapt un minut amărât. Noroc cu filmul și pozele, că de acolo am scos timpii ăștia, noțiunea timpului eu nu o mai aveam.

Mi-a fost frică. N-are rost să bravez. Dar curajul nu înseamnă absența fricii, ci rezistența la frică, stăpânirea ei. Îmi place să cred că am prins mai mult curaj după experiența asta. Măcar mi-am depășit o teama ancestrală. Sper să mai sar, vreau să mai sar, acum știu la ce să mă aștept, vreau să explorez mai pe îndelete senzațiile :)

Credeți-mă, e o experiență ce trebuie încercată. S-ar putea să vreți să vă apucați de parașutism solo, iar băieții de la TNT Brothers vă așteaptă cu exact cursurile potrivite.

O galerie cu selecții de poze am pus pe Facebook. Vă las mai jos cu filmulețul experienței mele, pe care l-am compilat din materialul filmat de parașutistul cameraman, și cu o serie de fotografii făcute la dropzone în așteptarea rândului meu la salt.

 

Proiectul Balcaniada este o initiativa a Fundatiei Friends for Friends. Sponsor principal: Romtelecom. Partener turistic: Tvtravel.ro si Christian Tour Partener auto: Porsche Inter Auto. Partener foto-video: F64 Studio

O tură pe la Campionatul Național de Drift al României

Sâmbăta asta, 7 aprilie, am dat o tură pe la Campionatul de Drifting. A fost o premieră pentru mine, deși am mai avut contact cu sporturi auto. Am prins sesiunea de antrenamente și-am fotografiat ce-am putut. Bine, am peste 300 de cadre însă am ales câteva mai acătări… ;)

Personal nu prea mă atrage sportul ăsta, sunt niște mașini tunate și colorate care scot fum din cauciucuri și se învârt în curbe. Mi se pare cam repetitiv de la un anumit punct și-mi piere interesul. Însă mult mai pasionat sunt de off-road, unde am fost la multe competiții (ca fotograf, evident) dar și unde am avut ocazia de nenumărate ori, să ma aflu și în scaunul copilotului ;)

Dar asta e părerea mea personală, nu dați cu parul! :D

Competiția de drifting a fost duminică, dar n-am mai trecut pe acolo…

Puteţi naviga printre fotografii, folosind tastele j şi k. 

 

Se apropie Triatlonul de la Mamaia…

Mai e puţin, mai e un pic şi începe ediţia de anul acesta a Triatlonului de la Mamaia sau mai pe englezeşte, Triathlon Challenge Mamaia 2011 pe 3 septembrie. Anul trecut a participat şi o echipă a bloggerilor, din care a făcut parte prietenul meu Vlad Dulea, şi pe care l-am “sponsorizat” bucuros cu bicicleta mea :)

Anul acesta nu mai este doar o singură echipă de bloggeri, ci vor fi 5! Vlad participă din nou în această competiţie, cu o echipă nouă, compusă din Dana (soţia lui, la proba de înot) şi Valentin Bosioc la proba de alergare. Şi pentru ca Vlad s-a antrenat anul acesta, a dat jos nişte kilograme, şi-a cumpărat o cursieră de şosea (am fost cu el cand şi-a luat-o şi mă roade un pic invidia :D) sunt convins că echipa lui va obţine o performanţă mai bună ca în anul anterior, şi m-am decis să-i susţin echipa, măcar moral dacă tot nu mai are nevoie de bicicleta mea ;)

În încheiere, iată câteva poze de anul trecut, pentru ilustrare că doar ăsta e blog foto, nu? :D

Cu acest articol, susţin echipa Smart Atletic Bloggers la Triathlon Challenge Mamaia 2011!

Baftă! :D